Avocatul Adrian Cuculis face grave acuzaţii privind intenţia de muşamalizare a dosarului tragediei de la Complexul Energetic Oltenia.
Avocatul susţine că îi este refuzat accesul la dosarul penal, deşi au fost audiate 48 de persoane, iar unul dintre magistraţii Tribunalului Gorj are interese directe la CE Oltenia.
Cuculis a cerut strămutarea dosarului la o instanţă din Capitală tocmai de teama imixtiunilor.
„În cazul în care mai încape în discuție că se mușamalizează dosarul tragediei de la CE Oltenia. vin și confirm că Parchetul Motru nu are de ce să investigheze acest caz în condițiile în care Tribunalul Gorj este condus de către un judecător al cărui soț este chiar cel care a “închiriat” tanchetele către CEO. Ba chiar mai mult, același parchet refuză accesul la dosarul penal, motivând niște absurdități inexistente din punct de vedere legal. Este a doua săptămână, de la cererea transmisă PICCJ cu privire la preluarea dosarului la București. În mod evident prin nepunerea la dispoziție a dosarului penal, deși au fost audiate 48 de persoane până acum, arată câtă presiune este pe “justiție””, transmite avocatul Cuculis.
Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc, luna trecută, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari.
Sursa: Realitatea de Gorj