Polițiștii din Târgu Jiu au reușit să îl găsească pe bărbatul bănuit că ar fi jefuit o casă de pariuri din municipiul gorjean marți seară.
Suspectul este un tânăr de 22 ani, din localitate, fără antecedente penale.
Acesta reușise să plece cu 17.000 de lei, după ce o amenințase pe casieră cu un cuțit, când aceasta se pregătea să închidă agenția de pe Strada Unirii, din Târgu Jiu.
Polițiștii au anunțat că au dat și de urma banilor, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Polițiștii l-au reținut pe hoț și urmează să anunțe măsurile pe care le vor dispune în cazul său.