Un șofer în vârstă de 33 de ani din Motru, județul Gorj, a fost surprins în timp ce se deplasa cu peste 100 de kilometri pe oră în plus față de viteza legală într-o comună din Caraș-Severin.
„Pistolul radar TruCam a surprins, pe DN 6, în zona Bucoşniţa, un autovehicul care circula cu 177 km/oră, într-o zonă în care limita maximă era de 70 km/h. La volan se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.
Vitezomanul gorjean s-a ales cu o sancțiune de zece puncte amendă, respectiv 1.450 de lei. Mai mult, acestuia i-a fost reținut permisul pentru o perioadă de 90 de zile.