Noi avertizări Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii au fost emise miercuri, în 19 județe din țară, între care Gorjul și Vâlcea fiind anunțate astfel de fenomene. 

Avertizarea Cod galben este în vigoare miercuri de la ora 17.00 până vineri la ora 11.00 și anunță ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată în Transilvania, Maramureș și zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali.

Temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar în intervale mai scurte de timp.

Avertizarea Cod portocaliu vizează 19 județe și va fi în vigoare miercuri de la ora 17.00 până vineri la ora 11.00.

Județele vizate sunt Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 70 l/mp.

La altitudini de peste 1700…1800 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 cm.

Articolul precedentIa pastila SRS. Hobița respiră sculptură
Articolul următorAvertizare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice, până vineri seară