Potrivit unui studiu realizat recent, până în 2060, Gorjul și alte 18 județe din România vor avea cu 50% mai puțini școlari și preșcolari față de câți sunt în prezent.

În ultimii ani, segmentul de populație al tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 0 și 23 de ani, a scăzut în România cu peste 6%.

Dacă se va menține această tendință, scăderea medie față de anul 2015 va fi, în 2060, de aproape 42%, la nivel național.

Cel mai accentuat regres din țară va fi în Gorj, unde vor fi cu aproape 70% mai puțini copii și tineri.

Oltenia va deveni o regiune tot mai bătrână în România, multe dintre județele care înregistrează scăderi la numărul copiilor fiind din această zonă.

Iată clasamentul celor mai afectate județe, potrivit Institutului Național de Statistică:

  1. Gorj – 68,9%
  2. Olt – 63,7%
  3. Caraș-Severin – 62,2%
  4. Mehedinți – 62%
  5. Brăila – 61,6%
  6. Vâlcea – 61,4%
  7. Botoșani – 58,3%
  8. Sălaj – 58%
  9. Hunedoara – 57,3%
  10. Teleorman – 57,3%.
Articolul precedentȘeful Spitalului de Urgență Târgu Jiu, anchetat pentru discriminare
Articolul următorDacie 1310, făcută praf la Tetila. O șoferiță a fost rănită