Un șofer gorjean a provocat un accident rutier, a fugit de la locul acestuia, însă a fost prins repede de polițiști, acasă.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. El a pierdut controlul asupra automobilului, care a lovit un hidrant, un stâlp de susținere a rețelei electrice și gardul unui imobil din localitatea Vârț.
Șoferul a fugit de la locul accidentului, iar polițiștii l-au găsit acasă.
Etilotestul a indicat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul din Rovinari s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub infuenţa alcoolului și distrugere din culpă.