Bărbatul italian în vârstă de 71 de ani, diagnosticat în Italia cu coronavirus, după ce s-a întors din România, a petrecut câteva zile la socrii, în județul Gorj.
Bătrânul este însurat cu o româncă și a stat câteva zile la socrii, în comuna Bâlteni. Italianul este acum internat într-un spital din Rimini.
”S-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact. De asemenea, pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere”, a explicat Ministerul Afacerilor Externe.
În acest moment, la Peșteana Jiu, în comuna Bâlteni, se fac investigații, iar localnicii sunt neliniștiți.
„Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic. Știm cu toții că această perioadă este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr, pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere. Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București.
Italianul a ajuns în România cu avionul, aterizând la Craiova, iar apoi a petrecut câteva zile în Gorj.
„Referitor la cazul cetățeanului italian depistat pozitiv cu virusul COVID-19, potrivit informațiilor deținute la acest moment, inclusiv în baza datelor furnizate autorităților române de Protecția Civilă Italiană, rezultă că bărbatul a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie. În perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane. La acest moment, s-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact. De asemenea, pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere”, a transmis și DSU.