Un bărbat din cartierul Romanești (Târgu Jiu) a fost reținut de polițiști, după ce și-a incendiat singur casa.
Pompierii au fost chemați de un vecin.
„Poliţiştii au efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că incendiul s-a manifestat în interiorul unui imobilul, aparținând unui bărbat de 57 ani, din Romanești, iar în urma acestuia au ars mai multe bunuri din interiorul locuinței, fără ca incendiul să se extindă la alte imobile și fără a se înregistra victime. Totodată, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat de proprietarul imobilului”, a comunicat IPJ Gorj.
Polițiștii i-au deschis un dosar penal piromanului, pentru distrugere.