Pompierii ISU Gorj au intervenit pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă din comuna Bălănești, însă nu au putut salva un bărbat care fusese prins între flăcări.

Pompierii au lichidat destul de repede incendiul care cuprinsese întreaga locuință, pe o suprafață de aproape 100 de metri pătrați. Au ars acoperișul casei, mobila și electrocasnicele.

În interiorul casei a fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 61 de ani. Nu a fost încă stabilită cauza producerii incendiului.

Această perioadă este foarte încărcată pentru pompierii gorjeni, care au intervenit la numeroase astfel de cazuri, în special în zona rurală a județului. Principalele cauze ale producerii incendiilor sunt coșurile de fum necurățate.

Articolul precedentCărbunele bisericii din Văgiulești, vândut la suprapreț
Articolul următorUn bătrân cu comoție cerebrală a așteptat ore întregi ambulanța