Pandurii Târgu Jiu a scăpat de o adversară în lupta pentru evitarea retrogradării din Liga 2.
Daco-Getica București, fosta Juventus, care în urmă cu doi ani juca în prima ligă, a fost retrogradată de Federația Română de Fotbal, din cauza faptului că nu s-a prezentat la partida precedentă și nu avea de gând să mai joace în LIga 2.
Daco-Getica, care se afla într-o situație foarte slabă în clasament, va juca în Liga 5 București, iar toate rezultatele obținute în primele etape ale acestui sezon au fost anulate.
Pandurii Târgu Jiu nu pierde nimic în clasament, rămânând pe locul 18, pentru că nu apucase să joace încă formației din Capitală.
Gorjenii, penultimii în clasament, au de recuperat șapte puncte pentru a se salva de la retrogradare.
Echipa antrenată de Tiberiu Bălan are astăzi un meci extrem de greu de câștigat, la Mioveni, cu una dintre favoritele la promovare în această stagiune.