Târgu Jiu este singurul oraș din România care mai folosește troleibuzele vechi DAC 212E, cele scurte, şi 217E, autovehiculele cu articulație.

„Înainte de toate, trebuie să vă precizez faptul că istoria transportului în comun din Târgu Jiu a început în anul 1961. Un singur autobuz (model TV1) era utilizat în oraş. Treptat, numărul acestor mijloace de transport a crescut, precum şi bazele introducerii troleibuzului. Prima fundaţie a fost zidită în anul 1992, când au demarat lucrările reţelei de contact de pe traseul Artego – 9 Mai. După 3 ani, pe 20 iunie 1995, s-a dat în folosinţă prima rută între Artego şi Gară, situată pe Strada Republicii. Ulterior, s-a finalizat şi extensia către capătul de pe Strada Săvineşti (9 Mai)”, a scris jurnalistul Victor Silaghi.

Troleibuzele DAC, în număr de 17, au ajuns la Târgu Jiu la mjlocul anilor 90. Doar două troleibuze au fost casate, în 2005, iar restul de 15 circulă regulat pe străzile orașului.

În vara acestui an, Consiliul Local Târgu Jiu a discutat despre cumpărarea a 20 de troleibuze prin Programul Operațional Regional, metodă la care au apelat cu succes și alte orașe din România.

Articolul precedentTrei mașini s-au ciocnit la Telești
Articolul următorCreme hidratante din bani publici pentru Toni Greblă, la Guvern