Curtea Constituţională a decis, joi, că este neconstituţională legea cumulului pensie-salariu, în urma sesizării făcute de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţei, au precizat surse pentru News.ro. ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut de Parlament, pe 28 iunie.

ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut pe 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, conform News.ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, anunţa ÎCCJ.

Între timp,Curtea Constituţională a admis, în luna august, parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat atunci că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPlafonarea tarifelor RCA, prelungită până la finalul anului 2023. Anunțul premierului
Articolul următorAnunțul premierului la începutul ședinței de Guvern: Profesorii primesc bonusurile de 500 și 1.500 de lei. Când vor intra banii