Ajunsă în Divizia C a Ligii Naționale, ACS Târgu Jiu a început în forță sezonul, zdrobind pe teren propriu echipa de baschet din Miercurea Ciuc.

Gorjenii au început slab partida din Sala Sporturilor, reușind doar 9 puncte în primul sfert, însă au făcut spectacol în următoarele trei.

Conduși la pauza mare cu un punct, sportivii din Târgu Jiu au defilat pe final, impunându-se, în final la o diferență consistentă, de 23 de puncte.

Partida s-a încheiat cu scorul de 74-51 (9-16, 26-20, 16-4, 23-11).

Cel mai bun jucător al echipei gorjene a fost americanul Kevin Allen, care a reușit 21 de puncte și 18 recuperări.

Următorul meci pe care îl va juca ACS Târgu Jiu va fi la București, cu Rapid, în 13 octombrie.

Din Divizia C a Ligii Naționale, unde evoluează 10 echipe, doar prima clasată la finalul sezonului regulat primește șansa de a evolua în play-off și de a promova.

Articolul precedentO mașină a fost lovită de tren la Drăguțești
Articolul următorConcert Inna la Târgu Jiu: Câți bani cheltuie Primăria cu spectacolul de 1 decembrie