9000 de cetățeni ucraineni ajunși doar vineri în România.
Românii își pun la dispoziție casele pentru a- i primi pe cetățenii Ucrainei care au ales să părăsească țara. Și la nivel administrativ, primele tabere pentru refugiați au fost deschise încă de vineri după- amiaza.
Românii trimit mesaje de ajutor și susținere pentru ucraineni pe Facebook. Inclusiv tineri.
Iar locuitori din Argeș, Cluj, Neamț, Timișoara, Constanța, Vâlcea, Vaslui, Neamț sau București și din alte zone ale țării anunță pe rețelele sociale că își oferă locuințele pentru familiile cu copii, inclusiv pentru cei care vin cu animale.
Mii de români care au postat anunțuri prin care oferă sprijin refugiaților, inclusiv antreprenori care spun că oferă o masă caldă refugiaților ucraineni în baza unui act de identitate, chiar și locuri de muncă.
La rândul lor, ucrainenii au mulțumit pe grupurile de Facebook românilor care le sunt alături.
Trei grupuri principale pentru ajutorarea ucrainenilor care își părăsesc țara sunt folosite pentru comunicare: Uniți pentru Ucraina, Ucrainieni în România și Voluntari în Europa.
În grupul Uniți pentru Ucraina s-au adunat, într-o singură zi, de la debutul invaziei rusești până vineri, peste 50.000 oameni.
Și oamenii din diverse județe au creat comunități virtuale care să ajute.
Autoritățile locale din România vin de asemenea în sprijinul ucrainienilor care au părăsit țara sau urmează, oferind spații de colectare alimente, haine, medicamente sau spații de cazare.
Cei mai mulți dintre ucrainieni se refugiază în Polonia.