Aurică Biriboiu, șeful Ocolului Silvic Turceni, din Gorj, a primit o amendă penală de 3.000 de lei, după ce a fost prins, alături de alți doi complici, la braconaj piscicol.
Instanța le-a interzic celor trei să mai pescuiască timp de un an.
Șeful Ocolului Silvic Turceni a fost prins cu 80 de kilograme de pește în portbagajul mașinii, unde avea și multe instrumente de pescuit interzise de lege.
Aurică Biriboiu s-a apărat în fața acuzațiilor spunând că a pescuit într-o baltă care îi este proprietate personală.
Oamenii legii au găsit, însă, o listă cu clienții pe care pădurarul șef îi avea pentru pește, confiscând și mai multe plase monofilament, interzise prin lege.