Părinții din Dumbrăveni, un sat al comunei gorjene Crasna, nu își vor mai putea trimite copiii la școala din localitate, după ce aceasta s-a închis.

Aceștia protestează azi împotriva deciziei, mulţi dintre ei fiind puşi în situaţia de a nu-şi mai trimite copiii la şcoală.

Nu există un microbuz care să îi transporte pe elevi la Drăgoiești, o distanță de 6 kilometri, unde este cea mai apropiată școală.

”Luni am fost la Inspectoratul Şcolar ca să mă asigur că nu se închide şcoala, aşa cum auzisem, şi am primit asigurări că toţi cei 80 de copii de clasele I-VIII vor învăţa aici în continuare. Eu am două fete mici, de ciclul primar şi nu am o maşină să le duc în fiecare zi acolo. Le fac navetiste de la vârsta asta? Îmi bat joc de ele? Nu voi accepta o asemenea decizie”, a spus, pentru ”Pandurul”, Constantin Ciortea, unul dintre părinţii din Dumbrăveni.

Părinții acuză mutarea este provocată și de faptul că soția viceprimarului comunei Crasna are nevoie de copii pentru a-și face normal la școala de la Drăgoiești, unde vor fi mutați elevii.

Articolul precedentÎncă un elev al liceului Turburea a reușit să promoveze Bacalaureatul. Al doilea din istoria școlii
Articolul următorDoi răniți într-un accident produs la Târgu Jiu