Câteva zeci de profesori s-au adunat în fața sediuluiInspectoratului Școlar Județean Gorj, fiind nemulțumiți de planul de școlarizare.
Au protestat profesorii de la liceul din Bâlteni și de la Colegiul Tehnic Numărul 2 Târgu-Jiu, care vor rămâne fără clasele de învățământ teoretic. Cu toate că au primit asigurări că nu își vor pierde locul de muncă, dascălii spun că vor rămâne fără elevi.
”Suntem într-o zonă în care părinții nu au posibilități pentru a-și ține copiii la oraș și majoritatea probabil se vor îndrepta spre abandon. Am venit de la liceul Bâlteni care reprezentăm un grup de 70 și ceva de colegi. Sunt colegi bolnavi, în concediu, dar îi reprezentăm pe toți. Am avut și 3 clase de liceu, s-a redus numărul copiilor, dar pentru două clase erau suficienți. Se va ajunge la abandon școlar în situația de acum. Profesorii vor rămâne fără catedre, toată lumea va avea de pierdut”, a declarat profesorul Gheorghe Băra, citat de Gorjeanul.
”Inspectoratul nu a consultat pe nimeni. Nu am fost anunțați de la începutul anului. Nu se poate să vii cu o asemenea decizie în luna ianuarie. Trebuiau consultați și părinții pentru că se încalcă dreptul elevului de a urma ruta pe care și-o dorește. Cresc clasele de profesională, iar cei care vor să urmeze liceul nu vor mai avea acest drept”, a spus Romeo Bibirigea, directorul Colegiului Tehnic Numărul 2 Târgu-Jiu.