După o săptămână în care minerii din carierele de cărbune din Oltenia au fost în grevă, se încearcă refacerea stocului de cărbune, mult afectat de protest.

Chiar și așa, unele cariere, precum cea de la Roșia, a avut nevoie de reparații a benzilor, munca reluându-se abia după două zile de la încetarea grevei.

Cum termocentrala Rovinari avea nevoie urgentă de cărbune, pentru a-și continua activitatea, a trebuit să aducă lignit de la carierele din Tismana.

”La data de 31 decembrie 2018, CE Oltenia trebuia să aibă asigurat un stoc de 710.000 de tone de lignit şi, faptic, cantitatea de cărbune existentă era de 729.000 de tone. De asemenea, la data de 11 ianuarie 2019, conform hotărârii de guvern, CE Oltenia trebuia să aibă 640.000 de tone de lignit în stoc, iar, conform măsurătorilor autorizate, cantitatea existentă era de 716.000 de tone de lignit. În intervalul 11-17 ianuarie 2019, CE Oltenia a livrat circa 300 GWh, cu un consum de circa 264.000 de tone de lignit, aportul energiei produse pe bază de cărbune în SEN fiind de circa 20%, conform solicitărilor Dispeceratului Energetic Naţional“, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Compania susține că va crește producția în zilele următoare, iar cantitatea de energie electrică importată de România, la prețuri foarte mari, va scădea.

Articolul precedentS-au reunit „pandurii”! Au lipsit doar francezii
Articolul următorBătaie într-un bar din Gorj: Trei tineri reținuți