O tânără de 16 ani, din Târgu Jiu, a câștigat concursul de frumusețe ”Miss Zâmbet 2019” din cadrul Miss România.

Diana Leuștean este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Tudor Vladimirescu. Ea a ajuns în finala ”Miss România”, competiție desfășurată la Ploiești.

”Participarea la concursul Miss România a reprezentat o adevărată provocare, care mi-a oferit şansa să mă descoper sub un nou spectru, să surprind calităţi nebănuite”, a spus tânăra pentru Gorjeanul.

”Titlul de Miss Zâmbet pe care l-am câştigat în cadrul acestei competiţii mi se potriveşte, deoarece am această doctrină personală ce mă determină să îmbrăţişez viața cu empatie şi optimism, să răspândesc fericire şi iubire în jurul meu”, a mai declarat Diana.

Articolul precedentA tăiat brazi din pădure și i-a vândut prin oraș
Articolul următorPrimăria Târgu Jiu nu a cerut bani la rectificarea bugetară