Deputatul liberal Dan Vâlceanu, liderul PNL Gorj, susține că sprijinul pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru achiziționarea certificatelor de carbon din acest an. 

Complexul Energetic Oltenia are nevoie de peste 200 de milioane de euro până la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor, când trebuie să achite certificatele de dioxid de carbon. Dacă nu o face, CEO pierde autorizația de mediu și nu mai poate produce energie electrică.

Prețurile certificatelor de carbon au crescut enorm în ultimii ani, de la câțiva euro, la 23 de euro în prezent, iar anul viitor cota ar putea depăși 30 de euro.

Vâlceanu susține că soluția pe care o va găsi Guvernul are legătură și cu acordarea unui împrumut din trezorerie.

Memorandumul va fi pus în dezbatere publică înainte de ședința Executivului condus de Ludovic Orban.

Articolul precedentAmendat cu aproape un leu pentru fiecare gram de trufe
Articolul următorPatronul firmei care a făcut deratizarea în blocul de la Timișoara e din Târgu Jiu