Mai mulți localnici din comuna gorjeană Câlnic au amenajat o piscină lângă o sondă abandonată din satul Vlădoi, prin care iese apă termală sulfuroasă.
Existența apei termale la Câlnic a fost descoperită în 1982, când în zonă s-au făcut prospecțiuni geologice, scrie Gorjeanul. Chiar și așa, sonda a fost abandonată la fața locului, iat în 1997, din sondă a început să curgă apă cu o temperatură constantă de 37 de grade.
Autoritățile locale au promis, în urmă cu zece ani, că vor exploata sursa de apă termală, însă n-au făcut niciun pas în această direcție, astfel că localnicii au decis să ia situația în propriile mâini și au improvizat o piscină dintr-o prelată de camion.
Acum, locuitorii comunei pot să facă o baie termală în condiții rudimentare. Localnicii au tăiat buruienile din jurul puțului și au adunat gunoaiele. Rămâne de văzut dacă piscina va fi îmbunătățită, însă pentru acest lucru este nevoie de o investiție pe măsură.