Apropierea iernii duce la înmulțirea cazurilor de furt din minele de cărbune. Doi hoți au fost prinși în weekend în județul Gorj în timp ce transportau cărbune pe șosea.

Polițiștii din Turceni au oprit în trafic, pe DN66, în localitatea Cursaru, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, care transporta cantitatea de 2.800 de kilograme de cărbune.

În urma verificărilor, provocate de faptul că șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență ale încărcăturii, s-a stabilit că întreaga cantitate de cărbune fusese furată de la mina Vulcan.

Tot cu dosar penal pentru furt calificat s-a ales și un bărbat în vârstă de 49 de ani din comuna Mătăsari.

El a fost prins în timp ce transporta o cantitate de 440 kilograme de bulgări de cărbune, cu un atelaj, pe un drum sătesc din localitate. Cărbunele fusese furat din cariera Jilț Sud.

Articolul precedentAerodromul de lângă Târgu Jiu se laudă cu primul lac în formă de avion din lume
Articolul următorProtest la Primăria Albeni: Funcționarii au încetat lucrul