O femeie în vârstă de 79 de ani, din comuna Fărcășești, a reclamat la Poliție că persoane necunoscute i-au furat 8.000 de lei din casă.
Hoții au intrat pe ușa descuiată în casă și, profitând de faptul că femeia nu era acasă, i-au furat 8.000 de lei dintr-un dulap.
Persoanele bănuite de furt au plecat de la fața locului cu o mașină neagră. Martorii spun că erau patru femei și un bărbat.
Suspecții, care sunt toți din Craiova, județul Dolj, au fost prinși de polițiști la Motru. Bătrâna din Gorj și-a recuperat banii, iar cele două părți s-au împăcat.