Gilortul Târgu Cărbunești a promovat, după 14 ani de absență, în al treilea eșalon al fotbalului românesc, după victoria de azi, un categoric 3-0, în fața mehedințenilor de la CS Strehaia.

Învinși în primul meci cu 2-1, gorjenii și-au luat revanșa cu vârf și îndesat pe teren propriu, prin trei goluri marcate în repriza secundă. Meliță a deschis scorul în minutul 55, iar Popete a semnat desprinderea, șase minute mai târziu.

Almăjanu a stabilit scorul final, în ultimul minut de joc, declanșând sărbătoarea la Târgu Cărbunești.

Gilortul pierduse de trei ori barajul de promovare în Liga 3 în ultimii cinci ani,
însă de această dată echipa din Târgu Cărbunești a reușit să acceadă în ultima dintre diviziile naționale de fotbal.

Gilortul va evolua în Seria IV, alături de ACS Poli Timișoara și Energeticianul, abia retrogradate din Liga 2. În aceeași serie mai sunt: Avrig, Crișul Chișineu-Criș, Dumbrăvița, Ghiroda, Gloria Lunca-Teuz Cermei, Hunedoara, Industria Gâlda, Metalurgistul Cugir, Național Sebiș, Șoimii Lipova și Unirea Alba Iulia.

Sezonul 2019-2020 al Ligii 3 debutează în 24 august.

Articolul precedentCod portocaliu de ploi puternice și vijelii în Gorj
Articolul următorStadionul din Târgu Jiu atrage un mare lanț de restaurante fast-food