Nicolae Pîrvulescu (22 de ani) va evolua la gruparea Universitatea Cluj în a doua parte a sezonului, după ce Pandurii Târgu Jiu și-a dat acordul ca acesta să plece la ”șepcile roșii” înainte de expirarea contractului.

Clujenii vor plăti 10.000 de euro pentru a-l avea mai repede în lot pe cel mai bun marcator al gorjenilor din acest sezon.

Pîrvulescu a marcat de 12 ori în prima parte a stagiunii pentru Pandurii.

Cum era în ultimele șase luni de contract cu formația din Târgu Jiu, el semnase deja un contract valabil pe trei ani cu ardelenii.

”Primul jucător transferat de clubul nostru în 2019, mijlocaşul ofensiv Daniel Pârvulescu, se va pregăti, începând de marţi, 22 ianuarie, sub comanda antrenorilor Bogdan Lobonţ şi Adrian Iencsi, după ce FC Universitatea Cluj şi Pandurii Târgu Jiu, formaţia pentru care a evoluat până anul trecut, au ajuns la un consens în privinţa cedării fotbalistului încă din această iarnă”, a comunicat gruparea din Transilvania.

Articolul precedentSpitalul din Târgu Jiu, aflat în carantină, a cumpărat teste pentru detectarea gripei
Articolul următorPericol de avalanșă la Rânca