Cumnatul lui Mircea Geoană a fost depistat si reținut în Turcia, după ce a fugit din țară. Costea a fost condamnat la închisoare după ce a primit șpagă 3 milioane de lei și peste 2,3 milioane de euro, între 2005 și 2007. Ionuț Costea ar urma să fie extrădat în România în perioada urmatoare. 

Cumnatul lui Mircea Geoană, bancherul Ionuț Mircea Costea, a fost depistat de autoritățile române în Turcia, unde se ascunde ca să scape de condamnarea la șase ani de închisoare pentru corupție. El a fost dat în urmărire internațională de anul trecut.

Autoritățile române i-au dat de urmă în Turcia, unde ar fi ajuns în urmă cu aproape un an.

Ionuț Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție. Verdictul final a fost dat pentru cumnatul lui Mircea Geoană în 2023. Conform datelor oficiale, el ar fi ajuns în Turcia pe 7 februarie.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație – cale extraordinară de atac – formulat de DNA și de Ionuț Mircea Costea. Fost președinte al Eximbank, acesta a fost implicat într-un caz de luare de mită de la compania austriacă Swietelski. În schimbul banilor, cumnatul lui Mircea Geoană urma să prioritizeze plata facturilor pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Cernavodă – Constanța.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCresc pensiile. Cu cât și de când? Anunțul șefului Casei de Pensii, Andrei Baciu
Articolul următorINFOTRAFIC – Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe