Guvernul vrea să acorde vouchere o dată la două luni pentru pensionari și familii cu venituri mici. Măsura ar urma să îi ajute pe români să facă față prețurilor care au explodat. Oamenii se plâng, însă, că banii sunt insuficienți. Măsurile vor fi discutate săptămâna viitoare în Coaliție. Pe de altă parte, Guvernul pregătește o serie de măsuri care să reducă nivelul sărăciei până în 2027.
Cheltuielile românilor sunt tot mai mari în fiecare zi. Prețul carburanților îi obligă să lase mașinile acasă, iar cel al alimentelor, să pună cât mai puține produse în coș. Cu toate acestea, pachetul de măsuri economice mult promis dă bătăi de cap Guvernului.
„Ne-am încadra cu aceste vouchere de 50 de euro la două luni cu pensionarii cu pensii sub 1500 de lei și pentru copii, în funcție de veniturile părinților sau familii monoparemntale. Suntem unul dintre cele mai putin expuse state la o eventuala criza alimentara”, a precizat Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Ajutorul de la stat ar fi, totuși, nesemnificativ pentru bătrâni, având în vedere că doar pe medicamente dau sute de lei pe lună.
Miniștrii trebuie să vină cu măsuri cât mai rapid. Guvernul promite să reducă rata sărăciei în următorii 5 ani.
„Suntem într-o criză de securitate, criză economică peste cea sanitară. Măsurile vin când ai de îmbunătățit. Vor veni măsuri cu siguranță”, a afirmat Marius Budăi, ministrul Muncii.
„Ne propunem să redăm numărul persoanelor expuse riscului sărăciei sau excluziunii sociale cu cel puțin 7% până în 2027”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României.