Silviu Ionuț Stan, ales pe listele UNPR în funcția de primar al comunei gorjene Albeni, va candida pentru un nou mandat, în 2020, pe listele PNL.

Informația a fost confirmată de liderul PNL Gorj, deputatul Dan Vâlceanu. Silviu Ionuț Stan este poate cel mai controversat primar din județ, știrile negative despre mandatul său fiind nesfârșite.

De la disputele cu angajații, uneori violente, alteori de-a dreptul umilitoare și despotice, până la nenumărate plângeri penale pentru șantaj, hărțuire, amenințare, dar și pentru infracțiuni economice, primarul Silviu Ionuț Stan pare să fie o alegere cel puțin nefericită pentru liberali.

”Domnul Stan nu a știut să se apere”, crede deputatul Vâlceanu. ”Are dosare penale? Nu știu. Poate are sesizări”, a completat liderul PNL Gorj despre primarul din Albeni, căruia i-a promis că vor sta de vorba mai în detaliu.

Articolul precedentNinsoare puternică pe Transalpina | VIDEO
Articolul următorRestricții pe Transalpina. Se circulă cu program!