Cu toate că este una dintre cele mai căutate stațiuni montane din România, cabanierii aleg să ocolească multe reguli și sunt puțini cei care își achită dările către bugetele locale.
Astfel, potrivit unei situații publicate de Primăria din Baia de Fier, care administrează Rânca în comun cu Primăria Novaci, cei 368 de concesionari din Rânca au restanțe de 2,2 milioane de lei, în condițiile în care valoarea anuală a taxelor de încasat din contractele de concesiune este de puțin peste o jumătate de milion de lei.
Doar 33 dintre concesionari au contracte pentru colectarea deșeurilor cu firma de salubrizare, în timp ce niciunul nu are contract pentru furnizarea de servicii de apă și canal.
Mulți cabanieri preferă să arunce gunoaiele la marginea drumului, însă în lipsa unor controale și a unor sancțiuni situația nu poate decât să se agraveze.