Mult așteptatul prim meci pe stadionul de 30 de milioane de euro din Târgu Jiu se apropie.
Panglica noului stadion din Târgu Jiu va fi tăiată de un vechi suporter al echipei locale, Pandurii Târgu Jiu, Valeriu Andronache.
În vârstă de 88 de ani, microbistul din comuna gorjeană Pojogeni este unul dintre cei mai fideli suporteri ai echipei, însoțind-o de nenumărate ori și în deplasare.
Valeriu Andronache nu a abandonat echipa nici când juca în exil, la Motru sau la Drobeta Turnu Severin, și nici în ultima perioadă, când a disputat meciurile de pe teren propriu pe terenul sintetic de lângă stadion.
Valeriu Andronache ar urma să taie panglica stadionului într-o dată încă neanunțată oficial. Este posibil ca meciul din Liga 2, Pandurii – Universitatea Cluj, din 26 octombrie, să fie primul meci pe frumoasa arenă gorjeană, care a costat peste 30 de milioane de euro.