Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu are un nou antrenor, după ce Tiberiu Bălan a rezistat doar 3 partide – toate pierdute la zero – pe banca tehnică a gorjenilor.

Este vorba de Călin Cojocaru, care a antrenat mai multe echipe la nivelul ligilor inferioare.

Ultima oară, tehnicianul de 40 de ani a pregătit formația CSM Lugoj, cu care a retrogradat, însă, din Liga 3. Cojocaru a mai antrenat echipa ACS Poli Timișoara, în Liga 2, dar și Millenium Giarmata și Național Sebiș, în Liga 3.

El a mai lucrat cu câțiva jucători ai echipei din Târgu Jiu, printre care și Gabriel Oiță.

Obiectivul trasat de conducerii lui Călin Cojocaru este salvarea de la retrogradare, misiune ce pare imposibilă.

Pandurii Târgu Jiu stă astăzi, în etapa a 17-a a Ligii 2, când ar fi trebuit să întâlnească gruparea Daco-Getica București, care a fost exclusă din campionat.

Articolul precedentFără căldură în spațiile noului stadion din Târgu Jiu
Articolul următorCod galben de vreme rea în Gorj