Campania de curățenie ”Let’s do it, România!” a atras mii de voluntari și în județul Gorj, cât și angajați ai mai multor instituții publice locale.
În total, cei peste 21.000 de voluntari din județul Gorj au adunat peste 55.000 de saci de gunoaie, fiind pe primul loc în țară din acest punct de vedere.
Acțiunea de ecologizare, coordonată de Serviciul pentru Gestionarea Problemelor de Salubritate din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, a dus la adunarea a aproape 20 de tone de gunoaie.
Oamenii au curățat albiile unor râuri, cât și marginile drumurilor care străbat județul Gorj. Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a fost implicată cu muncitori şi cu utilaje de transport, transportând aproape două tone de gunoaie, în urma acțiunilor de curățare din Defileul Jiului și la Rânca.
”Raportat la faptul că majoritatea deșeurilor erau PET-uri sau alte lucruri ușoare, volumul a fost unul impresionant. Am avut multe pahare, peturi din plastic, nu era aşa de mult gunoi din gospodării. O problemă mare sunt sacii cu haine şi hainele vechi aruncate la întâmplare. Sunt căruţaşii care vând prin sate şi care le aruncă pe cele pe care nu le dau”, a declarat Ion Tudor, șeful Secției Târgu Jiu a Drumurilor Naționale.