Casa Albă a calificat joi drept ”inacceptabile” violenţele coloniştilor israelieni împotriva civililor palestinieni în Cisiordania ocupată, după un atac soldat cu un mort şi o persoană grav rănită, potrivit Autorităţii Palestiniene, relatează AFP.

„Atacurile coloniştilor violenţi împotriva civililor palestinieni în Cisiordania sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, într-un comunicat.

Oficialul american a cerut, de asemenea, autorităţilor israeliene să ia măsurile necesare pentru a „proteja toate comunităţile”.

„Aceasta include intervenţia pentru a pune capăt unor astfel de violenţe şi tragerea la răspundere a autorilor unor astfel de violenţe”, a adăugat el.

Potrivit Ministerului Sănătăţii palestinian, atacul, care a vizat localitatea Jit, între oraşele Nablus şi Qalqilya, a provocat moartea unui bărbat în vârstă de 23 de ani, care a căzut „sub gloanţele coloniştilor”. Un alt palestinian a fost grav rănit, fiind împuşcat în zona pieptului, a adăugat ministerul.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că în jurul orei 20:00 (17:00 GMT) „zeci de civili israelieni, unii dintre ei mascaţi, au intrat în Jit, au incendiat vehicule şi infrastructură din zonă, şi au aruncat cu pietre şi cocktail-uri Molotov”.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a „condamnat ferm” atacul şi a calificat violenţele drept un „pogrom”. 

AGERPRES

Articolul precedent16 AUGUST – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI
Articolul următorGIMNASTA ANA MARIA BĂRBOSU VA PRIMI, ASTĂZI, MEDALIA DE BRONZ CÂȘTIGATĂ LA CONCURSUL DE LA SOL