Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a vorbit la Realitatea FM despre eșecul protestului AUR, dar și despre ultimele mutări din războiul din Ucraina și pericolul aderării rapide la NATO, pe care premierul Nicolae Ciucă nu o agreează.

„Dacă eram în locul lor, nu aș fi făcut mitingul în București, nu uitați că AUR a câștigat alegerile tocmai că nu a făcut campanie în București. În București sunt forțe care duc în derizoriu orice fel de actiune sau invers. În manual scrie altfel. Incepe acolo unde e puternic să fie ca un val. E ca elevul în prima zi de școală. Dacă e cuminte in banca ui, e cuminte tot anul. Nu cred că cineva cu o minimă experiență politică, nu poti sa crezi, sa speri nimic până  la ziua alegerilor. AUR e exemplul cel mai bun. Nimeni nu se aștepta și a ajuns la 10%. A fost surpriză totală. 

Partidul dlui Ponta, cu fostul șef al SIE, a dispărut. Sau Băsescu. AUR a intrat și a luat 10 puncte.
Nu a fost ce se așteptau. Premisele sunt, oamenii sunt nemulțumiți. Orice sondaj arată… Nu cred că a fost o idee bună ca a fost organizat de un partid politic, pentru că automat cei care nu susțin partidul politic respectiv nu vor ieși. Și nu în București. Dacă ai merge în provincie, unde sunt mai puține atracții, lipsesc evenimente. Îl faci în două-trei orașe, mega-succes”, a explicat Bobby Păunescu, marți, într-o intervenție la Realitatea FM.

Despre submarinul nuclear Belgorod (al Armatei ruse – n.red.), Bobby Păunescu a atras atenția că „este un risc major. Dacă submarinul ăsta provoacă un tsunami neimaîntâlnit pe coastele țării din zonă. Însă avem foarte clar poziția fostului șef CIA, dl Petraeus, care a spus că, dacă cumva Rusia va încerca o armă nucleară tactică, vom distruge armata rusă. Punct, fără echivoc. America, nu numai NATO. Însă, din păcate, există un control drastic la bazele lor pe teritoriul nostru, unde au găsit nereguli majore, cei care au interes să se sperie de România”.

„Vorbeam de rezervele de stat. Vrem să știm: le avem sau nu le avem? Dl Nicolae Ciucă ar fi interesant și important să se întâlnească cu dl Rareș Bogdan, că sunt președintele și prim-vicepreședintele partidului, să vedem cu rezervele și gazele, au fost, n-au fost?”, a comentat Bobby Păunescu în legătură cu declarațiile lui Rareș Bogdan pe tema gazelor extrase de la Black Sea Oil & Gas contractate deja de Engie. 

Bobby Păunescu a apreciat poziția premierului Nicolae Ciucă privind aderarea Ucrainei la NATO pe procedura normală, și nu rapidă, și pericolul izbucnirii celui de-al treilea război mondial.

„Este un om care gândește ce spune, e un om care discută cu partenerii, a luptat cu ei pe front. România și așa a fost pusă la colț, eram ultimii în Europa. Dacă iese articolul 5, automat intri în război, dar nu se va întâmpla asta. Cred că dacă Putin întinde coarda prea mult, o să-l scoată afară ăia de la ei, din Moscova. Totul e imposibil până se întâmplă, așa spunea Mandela. Putin merge mai departe cu anexarea… Avem un atacator. A atacat Ucraina să-și recupereze teritoriile… Vom simți foarte dur reacția oamenilor, când oamenii chiar vor ieși în stradă. Să crească prețurile cu sută la sută?! Vor ieși in stradă în multe țări din cauza lui Putin. Aici trebuie un marketing foarte bun: N-aveți, n-aveți, n-aveți din cauza unui om”, a concluzionat Bobby Păunescu. 

Intervenția integrală a lui Bobby Păunescu la Realitatea FM poate fi ascultată AICI

Articolul precedentUn EXPERT în energie explică. Tertipul prin care companiile din energie pot exporta toată producția de gaze
Articolul următorTransalpina, redeschisă după ninsoare de ieri