Biblioteca Națională a României va fi închisă de luni, 17 iulie, până luni, 4 septembrie, după ce s-au găsit insecte parazite pe banchete, anunță instituția pe pagina de Facebook.

„Recent am depistat pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deserveşte publicul, anumite insecte parazite (ploşniţe), drept care cu neplăcere vă anunţăm că vom închide Biblioteca Naţională cu două săptămâni mai devreme decât planificaserăm – adică începând de luni, 17 iulie a.c.”, scrie Biblioteca pe rețeaua socială.

„Din păcate, studiile recente arată că ploșnițele pot afecta spațiile publice ale librăriilor deseori, și, mai grav, pot fi și iubitoare de cărți”, atrage atenția instituția într-un comentariu.

„În mod normal, în acest an Biblioteca Naţională urma să fie închisă în perioada 31 iulie – 3 septembrie pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului. Dar această situaţie neprevăzută ne-a obligat să devansăm acest termen.

Aşadar, din 17 iulie a.c. #BiblioNatio va fi închisă pentru public (angajaţii Bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit).

Să sperăm că ne vom revedea fără alte probleme în ziua de luni 4 septembrie – în sălile de lectură, în spaţiile libere, la expoziţiile şi conferinţele Bibliotecii Naţionale a României!”, a mai transmis instituția.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentAndreea Esca, Ștefan Bănică, Delia și Smiley, vizați de o molimă care atacă generație după generație. Dan Negru, mesaj manifest
Articolul următorCum au vrut cei 12 motociciliști să îl execute pe patronul de restaurante din Capitală – Imagini șocante cu momentul atacului