Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj organizează în aceste zile un amplu exercițiu de simulare a intervenției în caz de inundații.

Astfel, azi-dimineață, de la ora 6:00, în urma unei atenționări fictive Cod Roșu de inundații, provocate de ploi abundente ce pot atinge și depăși 100 de litri pe metru pătrat, au fost alertate subunitățile de intervenție ale ISU Gorj.

În exercițiul de astăzi, primarul comunei gorjene Bîlteni a declarat stare de alertă și a cerut evacuarea populației din zonele afectate de inundații.

Au fost ridicate tabere pentru sinistrați, unde aceștia vor primi cazare, hrană și asistență psihologică și religioasă.

Tabăra mobilă asigură cazare pentru 200 de persoane, plus o bucătărie mobilă, care poate produce, în doar trei ore, 250 de porții de mâncare. În cadrul exercițiului, tabăra a fost organizată în stadionul din Bîlteni.

Exercițiul de simulare Cod Roșu de inundații continuă și mâine în Gorj.

Articolul precedentCod galben de furtuni și fenomene extreme în Gorj
Articolul următorControale la depozitele de lemne din Peștișani: Amenzi uriașe!