Un gorjean din satul Budieni, comuna Scoarța, a primit o amendă de 10.000 de lei.
Acesta a fost surprins de către comisarii de mediu în timp ce dădea foc unui morman de haine vechi.
Incidentul a fost surprins întâmplător de comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda.
”Mergeam la un control când am văzut grămada de haine arzând. Bărbatul a fost amendat cu 10.000 de lei”, a povestit Sanda despre cazul de la Budieni.
Persoana sancționată a dat foc la mai multe haine pe care nu putuse să le vândă.