După ce isteria generală a coronavirusului a cuprins Oltenia, odată cu trecerea prin Gorj și Dolj a italianului infectat, autoritățile au comunicat că primele 13 teste s-au dovedit a fi negative.

În România nu există încă niciun caz confirmat de coronavirus, cu toate că virusul a ajuns în aproape toate țările europene. Niciuna din cele 13 persoane de la Gorj testate nu are coronavirus, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru, într-o conferință de presă.

Persoanele testate, al căror număr e mult mai mare în Gorj, vor intra, în ciuda rezultatului negativ, în carantină.

În Gorj, autoritățile i-au pus în carantină pe cei care au interacționat italianul în vârstă de 71 de ani care a petrecut câteva zile la Târgu Jiu și în mai multe locuri din Gorj.

 

Articolul precedentȘofer fără permis din Gorj, oprit de polițiști cu focuri de armă
Articolul următorȘeful Ambulanței Gorj s-a autoizolat, după ce a fost în concediu în Italia