Cu toate că a trecut deja mai bine de jumătate din iarnă, zăpada a ocolit Gorjul, cu excepția notabilă a stațiunii montane Rânca, aflată la peste 1.500 de metri altitudine.
Zăpada a căzut în abundență în ultimele zile, iar stratul de omăt măsoară peste 20 de centimetri la Rânca.
Condițiile pentru schiat sunt excelente, iar pe drumul spre stațiune se circulă în condiții bune.
Mare parte din România este astăzi sub avertizare de ninsori, însă în zonele sub-montane din Gorj nu va ninge nici astăzi.