Programele de sprijin destinate legumicultorilor au fost simplificate, iar termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul „Tomata” a fost prelungit, anunţă ministrul Adrian Chesnoiu.

În Ședința Guvernului din 23 februarie 2022, a fost aprobată  Hotărârea prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal.

Astfel, potrivit noilor reglementări:

Se prelungește cu o lună termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate (programul Tomata și alte legume în spații protejate) până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv (termenul inițial era 1 martie 2022);

Se elimină certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

„În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata, am luat decizia de a prelungi termenul de depunere a cererilor, pentru a facilita accesul la sprijin pentru cât mai mulți legumicultori. Totodată, eliminăm partea birocratică a depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din sarcina fermierului, pentru că, așa cum am mai spus, rolul acestuia este să stea în câmp și să producă, iar rolul funcționarilor din structurile ministerului este de a-l sprijini în procesul de implementare al accesării programelor.” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Articolul precedentZece județe din țară se află sub incidența codului de vânt și ninsori viscolite
Articolul următorAnamaria Prodan, lovitura sub centură cu care îl trimite în corzi pe Reghe