Un bărbat aflat în scaunul cu rotile a căzut pe o stradă din orașul gorjean Motru din cauza unei gropi din asfalt și a fost aproape de a fi lovit de o mașină.

George Mateescu, în vârstă de 41 de ani, a încercat să evite o groapă, dar a dat în alta și a căzut din scaun. El a fost ridicat de câteva persoane care îl însoțeau. Mai mult, în timpul răsturnării, scaunul electric al acestuia s-a defectat.

„În oraş mă deplasez cu mare greutate, pentru că lipsesc accesibilităţile. Nu pot să ajung la bancomatul unei bănci pentru a retrage bani sau când mă deplasez la policlinică nu există vreo rampă. Nu pot să merg la un medic dentist. În centrul oraşului s-a amenajat o rampă de acces la o trecere de pietoni, dar nu se utiliza. Multe rampe sunt făcute de ochii lumii“, a spus bărbatul, citat de Adevărul.

Primarul din Motru, Gigel Jianu, spune că municipalitatea a reabilitat mai puține străzi în acest an, din cauza lipsei de fonduri.

Articolul precedentCât costă asfaltarea drumurilor de pământ din stațiunea Rânca
Articolul următor16.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile pentru gorjeni