Discuția despre interzicea instalării centralelor termice de apartament revine în actualitate, în urma unui nou set de măsuri adoptat de Parlamentul European. Cea mai importantă, ca efect imediat, este propunerea eliminării subvențiilor pentru instalarea de instalații pe combustibili fosili.
Noua directivă de eficiență energetică a Comisiei Europene, care a trecut de Parlament, stabilește anul 2040 ca termen limită de existență în statele membre UE a centralelor individuale pe gaze. Până atunci însă, statele membre trebuie să implementeze o serie de măsuri care vor avea un efecte de descurajare mult mai rapid.
Astfel, subvențiile pentru instalarea de cazane autonome alimentate cu combustibili fosili nu vor mai fi permise începând cu 1 ianuarie 2025.
Directiva revizuită introduce un temei juridic clar pentru ca statele membre să stabilească cerințe pentru generatoarele de căldură pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime de energie regenerabilă utilizată pentru încălzire, potrivit Economica.
„Statele membre vor trebui, de asemenea, să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili pentru încălzire și răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor alimentate cu combustibili fosili până în 2040”, mai spune Comisia Europeană.
Centralele de apartament, interzise în blocurile noi din Cluj-Napoca