Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din comuna gorjeană Turburea, s-a ales cu dosar penal după ce a construit un gard din plăci de beton.
Gardul, nu unul dintre cele mai frumoase, a fost reclamat de o vecină, în vârstă de 42 de ani. Bărbatul primise autorizație pentru construirea acestuia, însă aceasta îi fusese, între timp, revocată.
Polițiștii l-au amendat pe bărbat pentru că a construit gardul fără autorizație, însă cum a doua zi acesta a continuat lucrările, au deschis un dosar penal pentru nerespectarea dispozițiilor legale.