Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic pentru opt judeţe, valabilă de joi după-amiaza, până vineri dimineaţa. Iar o alta atenționare a fost emisă pentru cinci judeţe, valabilă pe parcursul zilei de vineri.

Începând de joi după amiaza, până vineri, ora 6:00, în sudul Banatului şi în Carpaţii Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60-80 km/h, iar pe creste de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada.

ANM semnalează că unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul Banatului, dar pentru intervale mai scurte de timp.

Se vor afla sub Cod galben judeţul Caraş-Severin şi, parţial, judeţele Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Braşov şi Argeş.

Vineri, de la ora 8:00 până la ora 22:00, în Dobrogea şi în estul Munteniei, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55-65 km/h, iar în zona litoralului şi a Deltei de peste 70 km/h.

Atenţionare este valabilă pentr judeţele Brăila, Tulcea, Constanţa şi, parţial, Ialomiţa şi Călăraşi.

Articolul precedentBilanț coronavirus 9 decembrie: 1.032 cazuri noi și 74 de decese dintre care 2 anterioare
Articolul următorEXPLOZIV! Anamaria Prodan, invitată în această seară în emisiunea lui Laurențiu Botin, „100%”. Dezvăluiri INCENDIARE