VREMEA 29 AUGUST. VREME CĂLDUROASĂ ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR

VREMEA 29 AUGUST. VREME CĂLDUROASĂ ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în Banat și Crișana local va fi caniculă și disconfort termic ridicat.
Astăzi, valorile termice vor continua să crească ușor, astfel că vremea se va menține călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a țării, iar în Banat și Crișana local va fi caniculă și disconfort termic ridicat.
Cerul va fi mai mult senin, dar în a doua parte a nopții în extremitatea de vest a teritoriului, vor fi unele înnorări și izolat, posibil, ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales ziua în Banat (rafale în general de 50...60 km/h) și local, cu viteze mai mici, în sudul Crișanei și în Moldova, precum și pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3...4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22...23 de grade în Dealurile de Vest. În a doua parte a nopții, izolat, se va forma ceață.
În București, valorile termice vor crește ușor, astfel încât temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 13...16 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











