Scrisoarea mamei unei fetițe cu autism către statul român

autism
Elena Nineta Dobroiu, din comuna gorjeană Bâlteni, este mama unei fetițe în vârstă de 7 ani, care suferă de autism. Ea a trimis o scrisoare statului român în care sunt prezentate nemulțumirile sale.
Ea spune că fetița sa are nevoie în permanență de prezența mamei, însă este obligată să se întoarcă, în curând, la serviciu. Elena a mai scris că s-a luptat să înființeze o asociație ce luptă pentru drepturile persoanelor cu autism.
Iată scrisoarea mamei din Gorj către statul român:
„Dragă stat român,Nu știu cu ce ți-am greșit nici eu, nici copiii mei, nici părinții mei. Nu știu de ce vrei să ne eutanasiezi pe noi, pe noi cei care avem un copil special, pe noi cei care renunțăm la viața noastră pentru a putea lupta să ne recuperăm copilul special. De ce vrei să anulezi toate progresele realizate de copilul meu special obligându-mă să îl abandonez?Stat român, dacă tu mă obligi să îmi abandonez copilul, eu îți cer să te ocupi tu de el așa cum o făceam eu, îți cer să ai aceleași progrese în recuperarea lui în timp ce eu voi merge sa lucrez 12 ore/zi ca să te plătesc pe tine. Îți cer să nu îți mai iei alte angajamente față de UE pentru că oricum nu ești capabil să le respecți. Și… mai presus de orice, îți cer să nu îmi minți copilul niciodată. E simplu, nu? Dar… tu, stat român, poți să faci asta? Îți poți asuma măcar atât? Și, uite… ca să te încurajez, vreau să îți spun că ceea ce ai de făcut nu e nici 1% din ceea ce face o mamă de copil special. E atât de simplu.”
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











