Actualitate· 2 min citire

Poluare masivă pe Defileul Jiului

poluare pe Jiu

poluare pe Jiu

Scris de Andreea Damian Publicat: 28 iun. 2026, 11:36

Poluare masivă pe Defileul Jiului, după o avarie la un depozit de zgură. A apărut și un crater uriaș.

Administrația Parcului Național Defileul Jiului avertizează populația să evite activitățile recreative pe râu și să nu consume pește din zona posibil afectată, după un incident de poluare produs pe Jiul de Vest în urma unei avarii la circuitul de ape uzate al depozitului de zgură și cenușă Valea Căprișoarei.

Până la finalizarea analizelor de laborator, autoritățile recomandă să fie evitate caiacul, canoea, raftingul și pescuitul în sectorul afectat al râului. De asemenea, oamenii sunt rugați să anunțe imediat autoritățile dacă observă pești morți, depuneri neobișnuite sau alte efecte ale poluării, a transmis Administrația Parcului Național Defileul Jiului.

Crater uriaș apărut în iazul de decantare

Potrivit Administrației Bazinale de Apă Jiu, incidentul a fost provocat de o avarie produsă la depozitul de zgură și cenușă Valea Căprișoarei, care a determinat deversarea de ape uzate și apariția unor turbidități pe Jiul de Vest.

Inspectorii au descoperit în cuveta iazului un crater cu un diametru de aproximativ 50 de metri și o adâncime estimată la 12 metri, aflat la circa cinci metri de baza digului.

În urma controlului, au fost dispuse lucrări de urgență pentru remedierea avariei, iar termenul estimat pentru finalizarea intervenției este de trei zile, având în vedere complexitatea lucrărilor și dimensiunea conductei afectate.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate