Iohannis, gafă uriașă la Bruxelles. Cum negociază președintele "împreună cu șerpașii noștri" aderarea la Schengen

Iohannis, gafă uriașă la Bruxelles. Cum negociază președintele "împreună cu șerpașii noștri" aderarea la Schengen
Președintele Klaus Iohannis a folosit sintagma „șerpașii noștrii”
Gafă de proporții la Bruxelles. În timp ce purta discuții despre negocierile cruciale privind aderarea României la spațiul Schengen, președintele Klaus Iohannis a folosit sintagma „șerpașii noștrii”, în loc de „negociatori”. Șeful statului a spus că mai este cale lungă spre intrarea în Schengen, iar negocierile rămân în continuare complicate.
"Negocierea pe Schengen rămâne complicată. Am încheiat o întâlnire informală, la care ne-a invitat doamna Von der Leyen, președinta Comisiei. Au participat cancelarul austriac, premierul bulgar și eu, împreună cu șerpașii noștri. A fost o discuție bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toții să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie care este evident satisfăcătoare pentru toate părțile, fiindcă nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Deci, nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuții, mai e de discutat", a declarat Klaus Iohannis.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











