BELGIA RECUNOAŞTE OFICIAL STATUL PALESTINA

BELGIA RECUNOAŞTE OFICIAL STATUL PALESTINA
Premierul de la Bruxelles: „Soluţia cu două state nu a murit”
Belgia recunoaşte oficial statul palestinian, alăturându-se astfel Franţei şi altor ţări care au luat această decizie în ultimele zile. Premierul de la Bruxelles, Bart De Wever, a făcut anunțul, luni, în cadrul unei conferinţe privind Orientul Mijlociu, convocată la New York de Franţa şi Arabia Saudită.
„Prin această iniţiativă, continuăm să sprijinim dreptul internaţional, în special dreptul de autodeterminare al popoarelor”, a declarat prim-ministrul Belgiei.
„Soluţia cu două state nu a murit”
Reuniunea, organizată cu o zi înaintea începerii săptămânii de dezbateri la nivel înalt din cadrul Adunării Generale a ONU, a avut ca scop să impulsioneze soluţia bazată pe co-existenţa paşnică a două state, unul israelian şi unul palestinian.
„Soluţia cu două state nu a murit. Ea este afectată, dar poate fi şi trebuie să fie revitalizată de dragul celor două popoare”, a explicat premierul belgian, potrivit Agerpres.
Țările care recunosc oficial statul palestinian
În timpul conferinţei desfăşurate luni la New York, în afară de Belgia, au mai anunțat că recunosc statul Palestina: Franţa, Luxemburg, Malta, Monaco şi Andorra. Prin această decizie, aceste țări încearcă să crească presiunea asupra Israelului pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza.
Cu o zi în urmă, decizia de recunoaştere a Palestinei ca stat fusese formalizată şi de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Australia şi Portugalia.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

