Stadionul din Târgu Jiu, abandonat și de Guvern, și de Primărie

stadion targu jiu
Cu toate că lucrările sunt aproape finalizate, Guvernul nu alocă banii necesari pentru punerea în funcțiune a frumoasei arene din Târgu Jiu, în timp ce Primăria spune că nu va mai cheltui un leu cu stadionul.
”Din păcate nu au fost alocați nici de această dată banii pentru stadion. Sperăm ca după această rectificare care se va face la nivel național, să primim și aceste sume”, a spus primarul liberal din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pentru Impact în Gorj.Lucrările de construcție la stadionul din Târgu Jiu sunt finalizate, în mare parte, din 2017, însă investiția de aproape 22 de milioane de euro, finanțată din bani publici, nu pare să fie suficientă pentru autorități de a debloca proiectul.
Lucrările necesare ar dura doar două luni
Arena trebuie legată la rețeaua de utilități, iar unele aspecte ale lucrării necesită corectare și chiar refacere, însă Guvernul ezită să mai aloce câteva milioane de euro, care ar rezolva situația.Primarul Romanescu se arată dezamăgit de situație: ”Clădirea care există în acest moment nu este a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, este a Companiei Naționale de Investiții. Cel care o are în momentul de față în proprietate trebuie să se ocupe și de întreținerea clădirii”.”Problema este că nu eu sunt cel dezavantajat, ci cetățenii care abia așteaptă să participe la competițiile care s-ar putea organiza în această incintă. Timp ar mai fi pentru finalizarea stadionului, depinde cum va evolua vremea, dar ținând cont că lucrările presupun cel puțin două luni de execuție, suntem la limită”, trage speranță edilul.
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
- 13:56 - Mircea Lucescu ar putea fi conectat la o inimă artificială: medicii decid dacă îl OPEREAZĂ astăzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











